Fluviul nu se uită niciodată înapoi- Ursula Franke

Cadrul istoric al constelatiilor familiale – Ursula Franke

Traducere din Systemic Solutions Bulletin

 « Intotdeauna exista o speranta ca iti poti schimba viata, deoarece poti invata mereu lucruri noi. » Virginia Satir

Constelatiile familiale ale lui Bert Hellinger isi gasesc radacina intr-o puternica combinatie alcatuita din diferite metode terapeutice, care au la baza experiente, tehnici si viziuni din hipnoterapie, terapie comportamentala, terapie Gestalt, sistemica si terapie scurta focusata pe gasirea solutiilor. Mai exact, metoda se bazeaza pe tehnici de psihodrama, asa cum a fost ea prezentata de Moreno, si pe reconstructia familiala a Virginiei Satir. Baza teoretica a constelatiilor este reprezentata de lucrarile  lui Ivan Boszormenyi-Nagy care a deschis calea de introspectie catre structurile de baza ale implicarii sistemice, pe care le-a studiat pe parcursul a zeci de ani de cercetare a limitelor transgenerationale. Metoda lui Hellinger se aliniaza la toate cele trei terapii printr-o abordare filosofica comuna – o conceptie umanista asupra efortului clientului de a beneficia de intregul lui potential.

Introducerea celor trei importante abordari terapeutice arata modul prin care Constelatiile familiale folosesc unele instrumente de pionierat, precum si perspectivele si imaginile transgenerationale.

Psihodrama lui Jakob Moreno

Jakob Moreno a fost medic psihiatru si fondator al terapiei dramatice sistemice cunoscuta sub denumirea de Psihodrama. In anii ’30, a inceput sa lucreze cu clientii sai pe o scena reala pentru a-i ajuta sa-si prezinte si sa-si exprime problemele emotionale. Acest teatru al spontaneitatii s-a transformat intr-o metoda terapeutica cunoscuta sub numele de Psihodrama.

Moreno a lucrat cu copii si cu adulti si a fost interesat, in special, de grupuri extreme, ca prostituate sau puscariasi. Si-a adus o contributie radicala la un nou fel de terapie. Lucrul intr-un spatiu scenic era complet diferit de cadrul static, individual, al psihanalizei. Moreno lucra in fata unui public si invita pe cei veniti ca observatori sa participe ca actori. El a oferit un spatiu deschis pentru problemele si suferintele clientului in care toate persoanele prezente isi puteau manifesta potentialul creator.

Practic, Moreno a creat o scena in care totul putea fi inclus in piesa: drame interioare, vise, fantezii si reinterpretarea realitatii prezente a clientului. Suporturi de orice fel, ca paturi sau birouri, creau o atmosfera apropiata de situatia reala din viata clientului. In plus, erau folosite persoane care sa reprezinte membrii familiei, colegii de serviciu, prieteni si cunostinte.

Obiective si efecte

Intentia principala a lui Moreno era ca atentia clientului sa se concentreze pe situatia prezenta, mai degraba, decat pe explorarea trecutului. Obiectivul lui cel mai important era gasirea de noi modalitati de comportament si reusea sa incurajeze clientul sa le experimenteze in mod spontan, prin interpretarea de rol. Astfel, atat clientul, cat si grupul se puteau elibera de anxietate, frici si alte sentimente infranate. Clientul avea posibilitatea sa experimenteze situatii si intalniri noi cu persoane reale care jucau diferite roluri, iar inversarea rolurilor il ajuta sa aprecieze punctele de vedere ale altora. In plus, feedback-ul observatorilor dat clientului si celorlalti protagonisti constituia un suport util clientului in asumarea raspunderii acestuia pentru actiunile sale.

Principiile psihodramei sunt asemanatoare celor din terapia comportamentala. In contextul dat, reusita clientului, precum si cea a participantilor la psihodrama, este intarita pozitiv de feedback-ul facilitatorului si al grupului. Pentru Moreno: « Metodele psihodramei permit cercetatorului sa urmareasca relatiile interpersonale in actiune. Sursele de conflict, trecute, prezente si viitoare, ies la lumina intr-un cadru in care pot fi diagnosticate si tratate, prevazute si intelese, adesea rezultatul fiind acela ca, atunci cand apar intr-o relatie, importanta lor sa fie minimalizata, iar ele sa fie vazute dintr-o perspectiva corecta. » (Moreno 1987, p99)

Pe parcursul unei sedinte, aceasta reprezentare externalizata si clara de ganduri, perceptii si sentimente crea o imagine noua, care se presupunea ca urma sa fie internalizata si sa aiba un efect evident pe termen lung asupra clientului. Exact ca si in Constelatiile familiale ale lui Hellinger, imaginea individuala a unei probleme era inlocuita cu o imagine vindecatoare sau o clarificare. Mai mult, atat psihodrama, cat si constelatiile merg dincolo de cadrul problemelor personale si al sistemelor familiale individuale catre un context mai larg, catre lumea ca un intreg din care facem parte cu totii. Moreno a pus bazele unui context terapeutic destul de larg : « O metoda terapeutica care nu are in vedere enormele implicatii cosmice, destinul real al omului, este incompleta si inadecvata. » (Moreno 1987)

Exista, totusi, diferente importante intre cele doua abordari. Spre deosebire de Moreno, scopul unei constelatii familiale este orientat mai mult spre ajustarea imaginii interne a clientului, decat spre schimbarile comportamentale. Ceea ce face Hellinger este, in primul rand, o investigare a structurilor interne, invizibile. Pentru o constelatie se poate folosi orice spatiu si nu e nevoie de niciun fel de suport (obiecte-n.tr.). Doar reprezentantii sunt necesari pentru a dezvalui dinamica ascunsa a complicatiilor si a excluderilor din sistem. Obiectivul lui Hellinger nu este acela de a se concentra pe o intalnire aici si acum. Nu acopera o intindere de timp real, cat un timp si o structura interioara in care experientele si impactul obstacolelor pot fi revelate. Este o intalnire imaginara intr-un alt timp, cel mai adesea, din perioada copilariei clientului. Acesta este locul in care Hellinger cauta o clarificare, in timp ce Moreno se concentreaza asupra infatisarii prezentului si trasarii de planuri pentru viitor.

Orientarea

Un element important in munca lui Moreno este orientarea data de terapeut care conduce clientul pe masura ce acesta se ocupa de problemele care apar. In afara de exprimarea ideilor interioare, Moreno a dat o importanta deosebita reflectarii asupra celor reiesite din interpretarea rolurilor. Pentru Moreno, terapeutul este regizorul, sfatuitorul si analistul in acelasi timp. Folosindu-si atentia si experienta, terapeutul ajuta clientul sa creeze un spatiu care sa fie atat sigur, cat si deschis portretizarilor spontane. Terapeutul trebuie sa ajute la orientarea desfasurarii dramatice si la concentrarea asupra celor mai importante zone. Dupa spusele lui Moreno : « Aici conteaza cel mai mult experienta regizorului in arta psihodramei. » (Moreno 1987, p83)

In constelatiile familiale, terapeutul ajuta clientul sa ramana intr-o transa a claritatii imaginii, mentinandu-l in centrul tabloului constelatiei si impiedicandu-l sa iasa. Terapeutul sprijina clientul pentru a avea curajul sa parcurga o apropiere cat mai completa de parintii sai ; aceasta se considera a fi miscarea esentiala care aduce la suprafata sentimentele initiale.

Virginia Satir : Reconstructia familiala si Sculptura familiala

Metoda de lucru a Virginiei Satir era orientata catre o mai buna comunicare in cadrul sistemului. In timpul terapiei cu familii, Satir ajuta membrii acestora sa ajunga la un schimb de informatii deschis si direct, pe care ea il considera esential pentru a face ca sistemul sa fie mai flexibil si mai permeabil la schimbare. In acelasi timp, acest lucru facea posibila realizarea unui echilibru stabil in cadrul sistemului, deoarece urmarea solidaritatea dintre membrii lui si sustinea stima de sine a fiecarui individ.  Conform gandirii sistemice, toate elementele sistemului se influenteaza reciproc. Astfel, pentru a se ajunge  la un echilibru stabil, toate elementele trebuie considerate egale.

Sculptura familiala

Virginia Satir folosea un repertoriu vast de tehnici. Sculptura era una dintre ele si o folosea in cazul cuplurilor, familiilor si grupurilor. Exista un numar de posibilitati pentru a face sculptura in cadrul aranjamentului terapeutic, inclusiv sculpturile individuale, sculpturile pentru evenimente sau procese, pentru simptome fizice si pentru situatia prezenta sau potentiala a unui cuplu sau familie.

In sculptura familiei, la fel ca si in psihodrama, clientul si membrii familiei sale interpretau scene din viata lor intr-un decor terapeutic. Inovatia cea mai importanta pe care a introdus-o Satir a fost trecerea de la scena la un decor simbolic. Nici macar nu mai cerea clientilor sa interpreteze situatii prin care au trecut, ci, mai degraba, sa descrie structura familiei. Acest lucru scotea in lumina, in mod fizic, tiparele relationale in care clientul era prins in capcana si permitea formarea lor in alt mod.

In acest context, prin expresia “in mod fizic” se intelege descrierea spatiala a relatiilor familiale. Obiectivul era revelarea substratului conflictual pentru a-l constientiza si, facand astfel, pentru a crea baza unei noi ordini emotionale. In acest mod, se puteau clarifica simptomele membrilor familiei in cadrul familiei si interactiunile familiale. Prin extinderea sculpturii la familiile de origine ale parintilor, devenea vizibil impactul sentimentelor si al experientelor pe care le aduceau in relatie fiecare dintre parinti. In plus, sculptura dezvaluia felul in care au fost atribuite rolurile, precum si regulile privind intimitatea si distanta.

Folosind aceasta tehnica, fiecare membru al familiei si-a descris, pe rand, tabloul propriei familii, redand simbolic relatiile afective dintre membrii acesteia. S-a presupus ca pozitia corpului persoanelor si distanta dintre ele in spatiu reprezentau sentimente si relatii.

« Esenta experientei in familie a unui individ se  condenseaza si se proiecteaza intr-o imagine vizuala. In mod literal, aceasta imagine valoreaza o mie de cuvinte, dezvaluind aspecte din viata interna a familiei, care ramasesera ascunse. Impresiile vagi si sentimentele confuze de la periferia constientului capata forma prin exprimarea lor in spatiul fizic. » (Papp, Silverstein, Carter 1973, p.202)

In timp ce sculptura conduce toti membrii familiei catre un contact si o comunicare deschisa intre ei, constelatia familiala serveste la stabilirea unei imagini a ordinii si ierarhiei familiale si la gasirea unui loc corect sau, cel putin, a unui loc bun pentru acel moment, pentru reprezentantii membrilor familiei si, in special, pentru client.

Dintr-un astfel de loc plin de resurse, clientul poate incepe sa lucreze pe plan afectiv asupra deschiderii interioare si asupra deplasarii catre parinti sau catre oricare alta situatie dificila sau traumatica.  Acest proces este similar aspectelor din terapia comportamentala si desensibilizarea sistemica.

Reconstructia familiala

Virginia Satir a trait intre 1916-1988 si a fost una dintre fondatorii terapiei familiale. Scopul ei principal a fost sa scoata ce e mai bun din fiintele umane si sa ajute fiecare individ sa-si atinga potentialul deplin. Ea a folosit sculptura in munca de reconstructie familiala. Aceasta abordare ajuta clientul sa completeze golurile din biografia sa si din istoria familiei. De asemenea, intensifica constientizarea sentimentelor si a situatiilor de viata a membrilor familiei si, facand acest lucru, oferea un context mai larg pentru o mai buna intelegere a propriei istorii a clientului, precum si a altor membri ai familiei. Alte obiective ale reconstructiei erau: individualizarea clientului, desprinderea din dependenta de familie si detasarea de actiunile negative.

Satir facea reconstructiile familiale in cadrul unor seminarii care durau cateva zile. Inainte de seminar, Satir cerea participantilor sa adune materiale si fotografii ale tuturor membrilor familiei si sa stranga informatii despre diferite lucruri, ca: situatia economica a familiilor bunicilor, zile de scoala ale parintilor, ocupatiile si slujbele parintilor, experiente pe care le-au avut la locul lor de munca, pozitia sociala a familiei, experiente din timpul razboiului si de dupa razboi. Le cerea, de asemenea, sa-si deseneze arborele genealogic – genograma – care includea o descriere a naturii relatiilor afective dintre indivizi. Cunoasterea contextului istoric si social al familiei de origine avea ca scop sa faca mai distincta si clara viata generatiilor anterioare. Satir proceda cronologic pentru a obtine informatii care sa fie atat cuprinzatoare, cat si exacte, si pentru a construi structura familiala si a o separa de biografia personala a clientului. Facand acest lucru, ea mergea inapoi cu trei sau mai multe generatii :

« Reconstructia familiala este o experienta puternica si dramatica; ea ne permite sa facem descoperiri cu privire la familiile noastre si la radacinile noastre psihologice. In viata curenta, avem tendinta sa reproducem ceea ce am invatat in copilarie, dar adesea ele nu se mai potrivesc in contextul din prezent. Revazand sursele acestor invataturi vechi, le putem privi cu ochi noi si ni le putem scoate din minte pe cele care ne creeaza probleme. » (Satir & Baldwin, 1983 p 237)

Ivan Boszormenyi-Nagy si terapia contextuala

La sfarsitul anilor ’60, ungurul Ivan Boszormenyi-Nagy a inceput sa descrie structura relatiilor familiale care mergea dincolo de psihologia individuala si tranzactionala. Modelul lui de lucru, terapia contextuala, a aparut dupa ce, timp de 25 de ani, a cautat explicatii despre cum functiona terapia. Problemele prin care au trecut pacientii sai, care veneau din toate paturile sociale, acopereau tot spectrul de gravitate. Totusi, el s-a ocupat in mod deosebit de pacienti cu schizofrenie unde a gasit tipare relationale care se regaseau de-a lungul mai multor generatii. A descoperit ca aceste tipare nu erau constientizate, dar aveau efect asupra sistemului chiar si daca membrii familiei nu aveau cunostinta de ele. Contributia lui semnificativa a fost examinarea in profunzime si descrierea exacta a acestui model, odata cu permanenta actualizarea a observatiilor empirice.

Concluzia lui principala a fost ca relatiile sunt determinate de o dinamica etica existentiala ascunsa. Deoarece aceste conexiuni implicite nu se pot recunoaste la suprafata, el le-a numit « loialitati invizibile ». Dupa el, efectele acestor loialitati invizibile erau mai puternice decat cele ale celor mai observabile actiuni si fenomene din istoria vietii unei persoane.

Concluzia lui Boszormenyi-Nagy a fost asemanatoare celei a lui Moreno – cand deschiderea si orientarea iau locul negarii si al secretului – atunci, ele serveau la crearea unei noi intalniri, care era facuta posibila sub indrumarea unui terapeut. Principiile esentiale ale acestei teorii erau : loialitatea si echilibrul, meritele si drepturile. Metoda lui se baza pe valori si norme raspandite peste dimensiunea etica, morala si sociala care mergea dincolo de un cadru pur psihologic, descriind aspectele multipersonale mai degraba decat cele individuale ale relatiilor. Aici, caracterul vizibil al relatiei avea o semnificatie mai redusa in succesul terapiei in comparatie cu gradul de extindere al angajamentelor nerezolvate si inconstiente cu impact asupra relatiilor de-a lungul generatiilor si ale celor dintre membrii familiei actuale.

Conceptul fundamental al acestei abordari terapeutice consta intr-un echilibru corect intre a da si a lua care sa existe intre oameni. Puternic influentat de filosofia lui Martin Buber, Boszormenyi-Nagy a acordat o importanta deosebita relatiei dintre « Eu » si « Tu » si dintre cele doua polaritati ale lui a da si a lua. Elementul esential al unei intalniri era dinamica etica, vazuta ca o forma de justitie, corectitudine si responsabilitate reciproca, care permitea aparitia increderii in cadrul relatiei. El a considerat capacitatea de a avea incredere si de a stabili legaturi intre oameni ca fiind esenta tuturor terapiilor si a fiecarei relatii personale. Increderea si stabilitatea din cadrul relatiilor umane era fundamentala pentru sanatatea si evolutia acestora.

Tiparele comportamentale descrise ca loialitati invizibile erau transgenerationale. Folosind un fel de cont cu debit si credit, nedreptatile nerezolvate erau transmise generatiilor viitoare printr-un tribunal transgenerational. Ca urmare, scopul terapiei era echilibrarea acestor conturi. In practica, aplicarea acestor descoperiri avea loc sub forma de discutii in care erau implicati membrii familiei pentru a-si clarifica relatiile, asteptarile si obligatiile. Boszormenyi-Nagy a subliniat ca: « Nu este nicio filosofie. Este vorba doar despre observarea empirica a vietii. » (Boszormenyi-Nagy, 1973)

Pe baza observatiilor lui, era inevitabil ca Boszormenyi-Nagy sa plaseze individul in cadrul ierarhiei generatiilor. El l-a vazut pe « Eu » ca fiind obstructionat si incapabil sa intervina in mod rational pentru a se elibera. Mecanismele inconstiente in cauza deviau gandirea logica din moment ce radacinile lor nu erau localizate doar in biografia proprie a individului, ci, in mod frecvent, in generatiile anterioare. Patologiile si simptomele clientului aratau spre un obstacol, dar ramaneau rezistente la tratament in psihoterapia individuala.

In publicatiile sale ulterioare, Boszormenyi-Nagy cerea o responsabilitate mult mai mare din partea individului pentru « Tu ».  Ca si Moreno, el vorbea despre responsabilitatea etica a fiecarui individ fata de specia umana ca intreg. Boszormenyi-Nagy sustinea ca nu putem sa ne detasam si sa actionam liberi ca indivizi. Chiar daca noi credem ca traim fara sa luam in considerare trecutul, avem un impact asupra viitorului. Modul in care actionam azi sta la baza calitatii vietii generatiilor viitoare.

Concluzii

Metoda Constelatiilor lui Hellinger se aseamana atat cu Psihodrama lui Moreno, cat si cu Sculptura lui Satir prin faptul ca folosesc metoda transei intensive orientata spre gasirea unei clarificari. Toti au lucrat cu premiza ca invatarea altor tipuri de comportament si dobandirea de noi cunostinte au loc mult mai rapid si profund prin experienta, actiune si interpretare de rol, decat se poate face doar folosind cuvintele. Munca tridimensionala ofera clientilor oportunitatea de a obtine informatii complexe in mod direct si intensiv.

Pe parcursul unei constelatii, clientii invata sa-si vada propriile comportamente si pe acelea ale persoanelor cu care intra in relatie ca facand parte din angajamentele sistemice ale tuturor membrilor. Ca si la Moreno si Boszormenyi-Nagy, in cele din urma acestea merg dincolo de experientele propriei biografii a clientului pana la problema sensului vietii si a consecintelor de a se afla, in mod inevitabil, in legatura de-a lungul generatiilor. De obicei, se clarifica originea unei actiuni. In aceasta dimensiune mai larga, este posibil pentru clienti sa experimenteze intentii si obiective pozitive din comportamentul parintilor (precum si pe acelea ale altor membri ai familiei), pe care nu le-ar putea recunoaste in niciun alt context.

« Noua organizare a reprezentarilor intra-psihice care apar in fazele de transa ale interpretarilor reciproce si, in special, in intalnirile directe cu reprezentantii ‘tata’, ‘mama’ etc. conduc la experiente intense de reconciliere din partea protagonistilor cu persoana lor reala de referinta, cu care ei hoinaresc imaginar prin realitatea lor metaforica. » (Stahl 1992, p.188)

Contributia unica in domeniu a lui Bert Hellinger a fost descrierea lui clara si detaliata a loialitatilor invizibile, a dinamicilor si structurilor inconstiente care functioneaza in cadrul familiilor. El a descoperit ca o familie va fi functionala si suportiva pentru toti membrii daca se respecta ‘ordinea’, si va fi disfunctionala in caz contrar. Folosind propozitii si ritualuri vindecatoare el a oferit instrumente si tehnici care sa orienteze clientul de-a lungul acestui proces. Abordarea lui Hellinger ne arata ca ‘acceptarea a ceea ce este’ are un efect imediat eliberator si este calea cea mai eficienta de rezolvare a complicatiilor sistemice.

Ar putea să te intereseze și…

Ce înseamnă o constelație de familie?

Ce înseamnă o constelație de familie?

Constelatiile de familie ca metoda de psihoterapie de adancime, de scurta durata Constelatia de familie este o metoda terapeutica din cadrul terapiilor sistemice  si fenomenologice care exploreaza dinamicile bazale (neevidente pentru cel implicat) in familii si...

citește mai mult
Fericirea în viziunea lui Bert Hellinger

Fericirea în viziunea lui Bert Hellinger

Fericirea are legatură cu iubirea și cu viața. Ele sunt mereu împreună și își aparțin una alteia. Toată viața vine din iubire, se răspândește cu iubire, și este trecută mai departe cu iubire. Unde începe fericirea noastră? Unde începe viața noastră? Începe cu iubirea...

citește mai mult

Contact

6 + 3 =

Telefon:

0040 722 461 182

Email

ionbucur2003@yahoo.com

Address

București, Strada Alexandru Moruzi, nr.4A, et.1 apt.3 interfon 03

Intersectia cu Bulevardul Nerva Traian

Orar

Luni - Vineri: 10:00am - 4:00pm